Africa

Emigrația italiană în Africa reprezintă un fenomen minor în comparație cu fluxurile de expatriați care se îndreaptă spre străinătate și spre restul Europei, însă încă de la începutul secolului al XIX-lea găsim primii italieni stabiliți în Africa de Nord. Această emigrație provenea în principal din sudul Italiei, mai aproape geografic de continentul african. Prezența italiană în aceste regiuni va crește începând din jurul anului 1880, fiind concentrată în principal în Egipt, unde o mare comunitate italiană de muncitori se stabilise deja datorită deschiderii Canalului Suez, și în Tunisia, țări în care Marea Britanie și, respectiv, Franța își stabiliseră protectoratele.

În anii care au urmat, emigrația italiană pe continentul african s-a împletit cu colonizarea, care a început în Eritreea și a continuat în Somalia, Libia și Etiopia odată cu anexarea din 1936, constituirea Africii Orientale Italiene și proclamarea Imperiului.

Odată cu venirea la putere a lui Benito Mussolini, fascismul a încercat să oprească fluxurile migratorii ale italienilor către America, redirecționându-i către coloniile italiene din Africa de Est (Somalia, Eritreea și Etiopia) și către Libia.

După cel de-al Doilea Război Mondial și procesul de decolonizare care a urmat, a început repatrierea multor italieni, care a culminat în 1970 cu ascensiunea la putere a lui Mu'ammar Gaddafi în Libia.

Túnez, Sfax, workers en el trabajo en una cantera de mármol
Túnez, Sfax, workers en el trabajo en una cantera de mármol