Sosire

În paradisul pământesc promis de "ghizi", lucrurile stăteau de fapt altfel. La scurt timp după sosire, imigranții au început să-și dea seama că au ajuns în America așa cum era și nu așa cum au visat că va fi. Imaginile paradisului terestru cu care își umpluseră ochii și mintea nu prea se potriveau cu formalitățile birocratice grele la care erau supuși și, cel puțin în Statele Unite, mulți erau cei care erau respinși mai ales pentru că sufereau de boli invalidante.

Cei care au fost admiși în țară au fost tratați și negociați ca la un târg de vite sau la o piață de sclavi. În plus, de-a lungul timpului, au fost adoptate diverse măsuri pentru a restricționa amploarea fluxurilor migratorii. Astfel, pe lângă aplicarea constantă a unor reglementări sanitare stricte în perioada de carantină de la Ellis Island, au lansat în 1917, după douăzeci de ani de "amenințări" în acest sens, testul de alfabetizare și, prin controlul analfabetismului, au impus o reprimare eficientă a imigrației. Ulterior, la începutul anilor 1920, au fost stabilite prin lege "cote" de acces. În practică, numărul de imigranți pe care fiecare naționalitate îi putea introduce în țară în cursul unui an era stabilit anual de către autoritățile competente.

Nici în Argentina și Brazilia, țări care au primit mari mase de emigranți italieni, debarcarea nu a fost ușoară. De pe navă se ajungea pe uscat după transbordarea pe bărci și bărci mici (în Argentina, ultima porțiune de apă era traversată cu căruțe trase de cai, în timp ce în Brazilia, din portul Santos, se ajungea la San Paolo cu trenul).

Odată ajunși pe continent, oamenii au fost cazați în ceea ce ar putea fi descris ca fiind facilități de reținere - Hotelul și Hospedaria pentru imigranți.

Guvernele celor două țări au oferit informații generale despre obiceiurile și tradițiile locale, precum și ajutorul birourilor de ocupare a forței de muncă, care, cu toate acestea, au funcționat fără nicio formă de selecție a noilor veniți pe baza competențelor profesionale.

În realitate, punctul forte al emigrantului a fost "lanțul migrator", rețeaua de rude, prieteni, conaționali care, după ce au trăit deja experiența exodului, l-au ghidat în fiecare etapă a expatrierii și i-au facilitat integrarea în țara de destinație.