Emigrația între artă și literatură. Pe ocean de Edmondo De Amicis ilustrat de Arnaldo Ferraguti

Emigrația între artă și literatură. DespreOcean de Edmondo De Amicis ilustrat de Arnaldo Ferraguti

Într-o celebră scrisoare către fratele său Giuseppe, datată 28 octombrie 1891, Gaetano Previati a atacat în mod vehement "imbecilitatea" curentului verist de ilustrație, atacându-i pe acei artiști "care, "acolo unde scriitorul spune întâmplător, de exemplu, și, tipul, după ce și-a luat pălăria, a plecat" - fac desenul lor bun al personajului cu pălăria în mână pe jumătate întoarsă spre ușa de ieșire". Iar la scurt timp după aceea, condamnând abuzul de fotografie "impudent gabelată ca artă pentru naivitatea bunului public", îl lua ca exemplu pe Arnaldo Ferraguti, autor, în opinia sa, al acelei "minchionatura d'illustrazione degli Amici di De Amicis e dell'altra mistificazione dell'Oceano".
Data scrisorii este semnificativă: 1891 a fost anul primei expoziții trienale de la Brera, unde Arnaldo Ferraguti însuși a primit premiul Fumagalli de "încurajare a tinerilor", în timp ce Previati a prezentat Maternitate obținând nicio recunoaștere. Ar putea fi vorba și de o simplă controversă otrăvită de competiția pentru public și succes, dar în realitate, în spatele acestei dispute se poate citi dezbaterea în jurul evoluției artelor în Italia, care ieșea în evidență chiar în acei ani, atingând și punctul decisiv al utilizării fotografiei de către artiști.
Astfel, cartea, pornind de la polemicile artistice din secolele XIX și XX, analizează tocmai romanul Pe ocean de Edmondo De Amicis, ilustrată în 1890 de Arnaldo Ferraguti, la comanda editorului Emilio Treves, care a decis, în 1889, să-l trimită pe artist să refacă călătoria de la Genova la Buenos Aires făcută de De Amicis în 1884, pentru a ilustra romanul, care, la momentul primei sale apariții, fusese retipărit de zece ori în doar două săptămâni. Datorită acestui nivel ridicat de apreciere, editorul a decis să înfrumusețeze publicația din 1890 cu desene realizate de cel mai iscusit artist al editurii.
Ferraguti își amintește întreaga afacere în articol Pe ocean după Edmondo De Amicis, scrisă cu ocazia morții scriitorului piemontez în 1908 și publicată în "Il Secolo XX". Ferraguti povestește că, pentru a încerca să surprindă figurile și situațiile din roman, își luase cu el pensule și creioane, dar mai ales aparatul de fotografiat, care devine protagonistul primelor zile. De fapt, a trebuit să înfrunte atât rezistența călătorilor de primă clasă, reticenți, "pentru iubirea de sine umană" să fie portretizat, atât de mult încât camera de filmat a răspândit "o asemenea teroare încât, dacă mitralierele moderne ar ruina inamicul așa cum am ruinat eu "pasagerii de clasă" cu armele mele inofensive și modeste, nu ar mai exista niciun carnagiu!", precum și gândurile mult mai întunecate ale pasagerilor de la clasa a treia, care "Când apărea obiectivul, fugeau cu precauție, iar alte câteva se întorceau deliberat cu spatele la mine când se declanșa declanșatorul. [Într-o zi, comandantul mi-a spus: "Crede-mă, șah, în fiecare regat există întotdeauna o duzină bună de criminali, hoți sau simpli infractori care au scăpat de justiție și mulți alții care, după ce au avut deja de-a face cu ei, preferă să... ia o gură de aer proaspăt. Veți vedea că, după ce au trecut de tropice, chiar și cei mai reticenți, presupunând că au ajuns în zona impunității, vor deveni încrezători. Arcanele au fost explicate!".
Ceea ce reiese este dorința pictorului naturalist de a realiza o scrupuloasă documentare fotografică din viață, din care se inspira apoi pentru propriile compoziții. Ilustrațiile cuprind astfel o valoare figurativ-artistică și una socială, abordând teme dragi naturalismului italian contemporan. În această privință, Ferraguti se află într-o companie excelentă: este suficient să ne amintim ediții celebre, precum cea de la Lupte civile de De Amicis, ilustrată de mai multe ori de Crotta, Melis, Vannucci, Cele patru anotimpuri de De Marchi, cu desene de Luigi Rossi, Florența subterană de Jarro, ilustrată de Fabio Fabbi, dar și Canto Novo de D'Annunzio, ilustrată de Michetti în 1882. Este foarte semnificativ, așa cum s-a menționat în introducere, că marea dezvoltare a fotografiei de la sfârșitul secolului al XIX-lea a corespuns în literatură cu norocul editorial al scriitorilor din curentul literar al verismului, de la Fucini la Jarro și mai departe la Zola, Daudet, Verga și Carolina Invernizio.
Acest volum, având mereu în vedere faptul că instrumentul diferit folosit, fotografia sau pensula, este și un semn al unei abordări mentale diferite a figurației, își propune, în virtutea acestei puternice interpenetrări între fotografie, creion, reprezentare fidelă a realității și interpretare a acesteia, să compare diferite surse: de la fotografii documentare contemporane, la coperte de ziare, la opere de artă picturală și sculpturală, păstrând mereu clară concepția că avem de-a face cu niveluri semantice diferite, care însă în cazul periodicelor și al romanului dezvăluie numeroase puncte de tangență.
Se întrepătrund astfel diferite niveluri, juxtapunând istoria artei și istoria literaturii, analiza formală a imaginilor și dialogul acestora cu reproducerile fotografice de epocă, comparând materiale inedite și surse, atât iconografice, cât și memorialistice (jurnale ale emigranților din epocă păstrate la Fundația Cresci), aducând astfel o nouă contribuție la studiul fenomenului masiv al emigrației italiene între secolele al XIX-lea și al XX-lea.

GIORGIO BACCI, Emigrația între artă și literatură. Pe ocean de Edmondo De Amicis ilustrat de Arnaldo Ferraguti, "Quaderni della Fondazione Paolo Cresci per la storia dell'emigrazione italiana", Lucca, Tipografia Tommasi, 2008.