Imigrația italiană în Statele Unite, deși formată în mare parte din fermieri, a rămas departe de agricultură, cu excepția statelor din sud. Două nume ies în evidență mai presus de toate celelalte: Tontitown, în Arkansas, o colonie cu o istorie zbuciumată, fondată în 1898 și care este și astăzi un orășel cu o puternică componentă italiană, și, în California, Colonia Agricolă italo-elvețiană, fondată în 1881 în Sonoma Valley de către ligurianul Andrea Sbarboro, precursor al tuturor companiilor create de italieni în "comitatele vinului".
Situația din America Latină a fost diferită. În Brazilia, în statele Rio Grande del Sud, Paranà și Santa Caterina, fermieri din Veneto, Friuli, Trento și Lombardia au fondat nuclee coloniale cărora le-au dat numele țărilor lor de origine. Colonizarea nu a fost ușoară, chiar dacă au fost acordate ajutoare și facilități de către guvernele diferitelor state.
În Argentina, se poate lua ca exemplu Villa Regina, în provincia Rio Negro, unde, cu o expresie care poate părea retorică, dar nu este, coloniștii italieni au transformat deșertul în splendide întinderi de livezi și podgorii, de plantații de lucernă, porumb și diverse legume. "Secretul" acestei transformări a fost, pe lângă munca neobosită a coloniștilor, un grandios sistem de irigații care a fost proiectat de inginerul Cipolletti folosind apele Rio Negro și ale altor râuri din zonă.
O cale singulară a mai multor italieni a fost aceea de fondatori de orașe. S-a întâmplat uneori ca micii întreprinzători, care lucrau în industria construcțiilor feroviare, să aibă inteligența de a preceda și nu de a urma căile ferate și, prin urmare, să achiziționeze parcele de teren potrivite pentru viitoarele gări și pentru orașele care urmau să se dezvolte în jurul acestora, înființând și fabrici de cherestea pentru producția de traverse și pentru construirea de adăposturi.
Faptul de a fi participat la această geneză le-a adus protagoniștilor titlul de "fondatori ai orașului", care, în limitele și în memoria orașului nou-născut, corespunde, în mare măsură, cu cel de "părinți pelerini" nord-americani. Nu o meserie, nu o profesie, ci o activitate cu multiple fațete, legată de specificitatea și caracterul temporar al noilor frontiere.